Foresta n-a dezamăgit astăzi | Rădăuțiul a demonstrat încă o dată că e mai bună

Meci spectaculos cu șase goluri pe un Areni înghețat la propriu și la figurat în fața a circa 400-500 de suporteri. 

Astăzi sunt de remarcat câteva aspecte, iar primul dintre ele ar fi jocul bun al Rădăuțiului și cel de al doilea și poate cel mai important e jocul bun pe care goalkeeper-ul George Niga îl prestează pentru fiecare adversar al Forestei. Nu e primul joc pe care Foresta îl pierde datorită portarului, dar nici ultimul dacă acesta va mai fi păstrat în primul unsprezece. Și ca să fim obiectivi, Rădăuțiul are o echipă frumoasă și muncitoare, unde experiența oamenilor atât de pe bancă cât și a celor din teren se cunoaște. Dorin Goian, Daniel Bălan, Iulian Ionesi, Andrei Cerlincă, Vlad Stănescu și lista poate continua, foști jucători care cândva au evoluat pe Areni fac din Rădăuți cea mai bună reprezentativă a Sucevei în momentul de față, chiar dacă vorbim despre al treilea eșalon fotbalistic, unul semi-amator.

Știu că zilele trecute am promovat acest joc și venirea lui Nicolas Anelka, fiind criticat că i-am dat atât de multă importanță, iar acum îl citez pe Iulian Ionesi ”Anelka vine și pleacă”. Da, Iulian, îți dau dreptate, Anelka nu doar că n-a plecat, dar nici n-a venit.

Revenind la joc, nu ar fi prea multe de spus în afară de cele menționate în primul paragraf. Aa, da… Galeria Forestei s-a întors alături de echipă, dar nu a nimerit în momentul potrivit, cu toate acestea și-au încurajat jucătorii până la final motiv pentru care vreau să-i felicit că s-au mobilizat, dar au îndurat și cele -10 grade din termometre. Conducerea Forestei este de felicitat pentru organizarea jocului (să uităm pentru moment de Anelka) având în vedere că au îndepărtat zăpada de pe gazon, cu toate că acesta era înghețat și a fost pusă în pericol integritatea jucătorilor la unele dueluri mai tari.

Goalkeeper-ul Niga pare să-și fi făcut mai mulți ”prieteni” de când a venit la Foresta, numărul acestora s-a dublat astăzi, deși în tribune s-au aflat circa 400-500 de suporteri, de 10 ori mai puțin decât s-au așteptat cei din conducerea Forestei dacă Nicolas Anelka ar fi fost prezent la meci. George Niga a fost astăzi protragonistul a două goluri încasate pe propria greșeală, nu că ar fi fost pentru prima dată în acest sezon, însă aproape fiecare degajare era în aut. Au existat reacții în timpul jocului și la adresa foștilor jucători ai Forestei care astăzi evoluează pentru Rădăuți din partea publicului, unul dintre cei vizați fiind Andrei Cerlincă, care totuși în momentul schimbării sale, cei prezenți au revenit la sentimente mai bune și l-au aplaudat.

Marcatorii golurilor de astăzi: Martin ’52, 66’/ Vitu ’22, Vișinar ’56, Ionesi ’60, Stănescu 71′ 

Concluziile meciului de astăzi și a întregului sezon pentru cele două formații

La începutul acestui sezon, la Foresta Suceava, obiectivul a fost fără doar și poate promovarea în al doilea eșalon fotbalistic. Cum toți ne pricepem la fotbal și la politică pot să-mi dau puțin cu părerea unde a greșit conducerea Forestei. În primul rând pe George Niga am avut ocazia să-l văd într-un meci din cadrul proiectului nostru ”Turul județului la fotbal” într-un meci din sezonul precedent dintre Liteni și Siret, a gafat și atunci, e un portar de nivelul Ligii a IV-a, mai sus nu poate în momentul de față. Cum a ajuns la Foresta, nici eu nu-mi explic, iar cel care l-a recomandat ar putea să nu mai facă propuneri în următoarea campanie de mercato. Foresta suferă aproape pe toate compartimentele, degeaba există jucători buni individuali dacă nu sunt în stare să lucreze în echipă. CV-urile nu-i ajută la nici un alt club atâta timp cât tu nu demonstrezi nimic pe teren. Înțeleg că cei din conducerea Forestei se străduiesc, dar cred că în momentul de față pe lângă 5-6 jucători de care au urgent nevoie (jucători așa cum ar fi putut să fie Cerlincă, Stănescu, Coroamă, Bosînceanu sau Dănilă) ar trebui să li se alăture încă un om cu viziune în fotbal. Având în vedere că acest sezon este pierdut, iar conducerea susține că proiectul Forestei în momentul de față este cu viziune în viitor, în cazul ăsta conducerea are nevoie de încă un creier.

Cât despre Rădăuți, o adevărată revelație în sezonul acesta. Munca oamenilor din staff-ul Rădăuțiului și aici țin să-i menționez pe Dorin Goian, Daniel Bălan și Marius Lup dă roade. Rezultatele din acest sezon sunt satisfăcătoare, iar eu cred că Rădăuțiul își poate juca șansa până la finalul sezonului. Bucovina Rădăuți e cu mult peste Foresta din toate punctele de vedere în acest sezon. Un lucru rușinos pentru ”galben-verzi” este leagat și de faptul că pe banca de rezerve Rădăuțiul avea mai mulți jucători decât echipa gazdă, încă un aspect pentru care lotul Forestei este subțire. În acest sezon, Rădăuțiul are palmares pozitiv în fața ”galben-verzilor”. Și e de apreciat evoluția foștilor jucători ai Forestei care evoluează în prezent pentru rădăuțeni. Rădăuțiul poate fi dată ca exemplu pentru transferurile pe care le-a realizat în vară. Mulți jucători noi, dar care s-au integrat și s-au ridicat la nivelul așteptărilor lui Dorin Goian și Daniel Bălan. Felicitări!

Loturile celor două formații pentru jocul de astăzi: 

Foresta Suceava: Niga George (goalkeeper) – Paul Ionescu, Mateiciuc Paul (căpitan), Celeadnic Eugeniu, Nguyen Matthieu, Onofraș Oloeriu, Seven Cem, Parouty Ryad, Rigoni Matteo, Artenie Ionuț, Grumezescu Robert.

Rezerve: Mateiciuc Georgian, Roman Laurențiu, Martin Robert, Boadilla Sid

Bucovina Rădăuți: Ionuț Puianu (goalkeeper) – Andrei Alecsandru, Vasile Vitu (căpitan), Stejărel Vişinar, Florin Antonesei, Robert Bosînceanu, Vlad Stănescu, Andrei Cerlincă, Ionuț Ungurianu, Cosmin Coroamă, Iulian Ionesi

Rezerve: Iulian Marcu- Daniel Bălan, Cosmin Buziuc, Vasile Dănilă, Ionuț Busuioc, Ionuț Stoian, Robert Ciobanu

 

Mi-am pus în minte câteva întrebări la care ați putea să vă dați și voi cu părerea:

  1. Ce va face conducerea Forestei în această iarnă?
  2. Vor rămâne cei de la Rădăuți la fel de constanți și în partea doua a campionatului?
  3. Ce schimbări vor exista în cadrul celor două formații?

Dacă mai aveți și voi alte întrebări, nu ezitați să le puneți în comentarii, poate într-o zi cineva ne va răspunde…

Totodată, ca să închei acest articol, mult succes în continuare celor două formații care s-au confruntat astăzi pe Areni.

Articol scris de: Adrian Negru

Sursa foto: GazetaSV.ro

Comments (1)

  1. Ne mai trebuie un portar bun,un coordonator de joc cu valoare,si inca un atacant de valoarea lui Grumezescu sau poate peste el. Sa se investeasca mai multi bani in acesti jucatori daca vrem sa facem un lot competitiv pentru campionatul viitor.S-a vazut ca cu investitie minima nu poti aduce jucatori cu experienta. Sper ca de la anul sa se schimbe ceva in bine la echipa care sa se ridice la nivelul pretentiilor noastre a impatimitului public Sucevean.Ca incheiere urez traditionalul ,,La Multi Ani”tuturor jucatorilor ,stafului si conducerii clubului.

Leave a Reply