Cine îl va înlocui pe Selim Benachour?!

Întrebarea de astăzi în fotbalul sucevean este ”Cine îl va înlocui pe Selim Benachour?!”

Probabil că foarte mulți dintre microbiști se întreabă cine îi va lua locul lui Selim Benachour după ce pe pagina oficială a clubului a apărut un scurt comunicat legat de plecarea antrenorului francez de origine tunisiană. Pe site-urile socializare circulă deja câteva nume, unele dintre ele sunt propuneri ale suporterilor Forestei.

Însă conform vice-președintelui executiv al Forestei, Mihai Florin Ungurian, clubul sucevean va anunța în perioada următoare cine îi va pregăti pe galben-verzi, însă până atunci de echipă se va ocupa Florin Cristescu.

”Avem pe listă câteva nume de posibili antrenori, însă deocamdată nu pot oferi alte detalii. Până vom concretiza discuțiile, de echipă se va ocupa domnul Florin Cristescu ca și interimar. Sperăm să finalizăm cât mai repede aceste discuții pentru că ne dorim ca de sezonul viitor să avem o echipă omogenă și să ne atingem obiectivul pe care ni l-am propus și anume: promovarea în Liga a II-a” , a declarat vice-președintele executiv al Forestei, Mihai-Florin Ungurian. 

Miercuri, Foresta se va deplasa la Buzău pentru confruntarea cu Metalul, iar sâmbătă vor reveni pe Areni pentru a primi vizita formației Sporting Liești.

Articol scris de: Adrian Negru

 

Leave a Reply