Episodul 5 | Drumurile noastre nu duc la Roma, ci la Dolhasca

Într-o zi în care numărul de spectatori de pe micuța arenă a Dolhascăi a fost mai mare decât în unele secții de votare, toți cei care au asistat la acest meci au avut mai multe motive de bucurie, dar acestea o să vi le dezvălui și eu pe parcurs, în caz că nu v-ați prins din albumul foto postat pe facebook. Pentru mine a fost un episod special, deoarece era a patra vizită la un meci al Dolhascăi pe teren propriu și tot de atâtea ori am plecat cu zâmbetul pe buze. De data aceasta, echipa cu care m-am deplasat la acest joc a fost nouă, astfel colegii mei de la Nest TV Channel, Paul Beșleagă și Larisa Zup au dorit să mă ajute cu acest proiect, însă nici ei nu au fost tratați cu indiferență de către cei din Dolhasca care au încercat să-i facă destul de repede să se simtă bine. Bucuria ne-a fost să revedem pe acei oameni care sunt atașați de echipa aceasta în frunte cu domnul primar Isachi Decebal, nelipsit la acest joc și care ne-a promis la final că își va însoți echipa și la Dorna Candrenilor.

Vremea era numai bună pentru fotbal, spectatorii venind în număr destul de mare la meci înainte ca partida să înceapă. Spre deosebire de la ultima vizită pe care am avut-o la Dolhasca, m-am bucurat să văd în lotul de acum și câțiva jucători promovați la echipa mare de la juniori. Cred că nimeni din cei aflați în tribune nu a plecat dezamăgit acasă, Siretul Dolhasca și FC Pojorâta au oferit un meci spectaculos cu cinci goluri. Dar mai bine vă las să citiți cum a decurs jocul de duminică:

Desfășurarea jocului și tombola de la pauză

Nici bine nu a început jocul și Siretul Dolhasca a deschis scorul la primul atac prin Ghiarasim Bogdan. Șapte minute mai târziu, încă bezmeticiți în urma primului gol că echipa din Pojorâta a trebuit practic să înceapă meciul de la 2-0 pentru Dolhasca care în minutul 9 își dublează avantajul prin Beclea Sergiu. În minutul 11, Ciobanu Marius putea majora diferența la trei goluri, dar plonjonul goalkeeper-ului Popovici Teodor-Cristian care a scos spectaculos mingea de sub transversală a ținut-o în viață pe echipa antrenată de Bosancu Vasile. În minutul 15 a venit prima replică a Pojorâtei printr-un șut de la 20 de metri a lui Șerban Macsim. Au urmat 20 de minute în care jocul a fost unul echilibrat, însă în minutul 36, Ferariu Constantin lovește mingea cu capul care trece puțin peste transversala porții. În minutul 39, Cuciurean Ionuț șutează și el spre poarta aparată de Burduja Vali, însă goalkeeper-ul reține fără emoții. Prima repriză se încheie cu avantajul de 2 goluri în favoarea Dolhascăi.

Pauza a fost binevenită la Dolhasca nu doar pentru jucători, ci și pentru spectatori care au avut șansa să câștige premii în urma unei tombole organizată de staff-ul Siretului Dolhasca. Tombola a avut premii precum mingi de fotbal, rucsace, fluiere, jambiere, apărători și mănuși de fotbal, dar și altele. Unele premii stârnind amuzamentul celorlalți spectatori prezenți. O situație amuzantă care m-a făcut și pe mine să zâmbesc a fost în momentul în care un domn pe la vârsta de 75-80 de ani a câștigat niște jambiere și apărători, probabil că-i vor fi de folos la munca câmpului în perioada aceasta.

După pauză, elevii lui Bosancu Vasile au ieșit mai montați de la cabine și i-au luat prin surprindere pe elevii antrenați de Liuță Daniel.  În minutul 53, ocazia lui Tunsu  Șerban Dumitru repsinsă cu greu în corner de goalkeeper-ul celor din Dolhasca avea să anunțe golul care a venit șase minute mai târziu. Tânărul fotbalist al Pojorâtei, Crăciunescu Aurelian-Bogdan avea să fie cel care sparge gheața pentru echipa domnului Bosancu reducând din diferență. Pojorâta avea să egaleze două minute mai târziu când Prundean Aurel trimite din voleu o minge centrată de pe partea dreaptă, dar Ferariu Constantin își salvează echipa respingând mingea de pe linia porții, mulți dintre cei prezenți văzând deja mingea în poartă. Pojorâta a continuat să forțeze egalarea, în schimb Dolhasca continua să se apere și să joace pe contraatac așteptând o eventuală greșeală a adversarului. În minutul 75, Beclea Sergiu avea să-și treacă în cont dubla și să-i mai liniștească pe cei veniți la stadion ducând scorul la 3-1, faza pornind de la o centrare a lui Ferariu Constantin. Pe final, spectatorii aveau să vadă cel mai frumos gol al meciului venit de la veteranul de 42 de ani al Pojorâtei, Bosancu Marius Nicolaie care de la 25 de metri lateral dreapta șutează în vinclul porții gazdelor lăsându-l fără nici o șansă pe Burduja Vali. Scorul final a fost în favoarea gazdelor, 3-2, însă în parcare l-am găsit pe domnul Bosancu Vasile care nu era supărat de rezultat și cu care am reușit să schimb câteva păreri despre joc, iar dumnealui a reușit să ne binedispună pe toți cei de acolo cu câteva glume, noi l-am felicitat pentru jocul echipei și am plecat să aflăm ce păreri au avut la finalul acestui meci și cei din staff-ul echipei din Dolhasca.

MVP-UL ECHIPEI SIRETUL DOLHASCA DIN ACEST JOC

Pe departe nu ne-a fost greu să alegem cui să-i oferim mingea pentru cel mai bun jucător al gazdelor în acest joc, fără doar și poate ne-am gândit că cel care merită acest premiu oferit de Asociația Județeană de Fotbal și GalbenVerde.ro este Beclea Sergiu în urma celor două goluri reușite de acesta, goluri care au adus victoria pentru Dolhasca.

LOTUL FORMAȚIEI SIRETUL DOLHASCA PENTRU ACEST JOC

-PRIMUL ”11”-

  1. Burduja Vali (goalkeeper)
  2. Chiriac Florin
  3. Darabă Adrian
  4. Costan Matei
  5. Ciobanu Alin
  6. Sava Florin
  7. Ghiarasim Bogdan
  8. Ferariu Constantin (căpitan)
  9. Dascălu Daniel
  10. Beclea Sergiu
  11. Ciobanu Marius

 

-REZERVE-

  1. Sprivac Petru
  2. Dumitru Constantin
  3. Stoica Mihai
  4. Radu Petrică
  5. Costan Vlad
  6. Grădinaru Valentin
  7. Cîrneală Romeo

 

-STAFF-

Liuță Daniel – antrenor principal

Băcăințan Nicolae – delegat

Isachi Dumitru – antrenor secund

Savin Georgiana – asistent medical

INTERVIURILE LA CALD DE DUPĂ MECI

Despre meci aș putea să spun că a fost un meci așa cum m-am așteptat să fie; un meci greu sunt echipe poziționate pe poziția a treia, respectiv a patra și despre partea tehnică cred că sunt alții în măsură vorbească. Îmi place și mă bucur totodată că găsesc această echipă în fiecare duminică și în fiecare etapă închegată, astăzi meciul nici nu a prea mers la băieții noștri, dar ne bucurăm că am câștigat, țintim tot timpul să fim aici sus, cât mai sus dacă este posibil și îi felicit pe această cale pe băieți pentru că fac lucruri frumoase aici la noi în comunitatea noastră – comunitate așa cum spuneți dumneavoastră, eu aș spune o familie – o familie unită în jurul oricărui proiect pe care-l inițiez, fie fotbal, fie orice altceva. Trebuie să vă gândiți că acești copii pe care îi vedeți în teren, joacă fotbal doar din pasiune. Ei muncesc și așa, în mare parte ei lucrează de luni până sâmbătă. E greu și sunt de înțeles. Depun eforturi ca să fie într-o formă fizică bună, să poată juca un fotbal de calitate, nu neapărat pentru ei, ci pentru oamenii pe care i-ați văzut astăzi în tribune, pentru acei oameni pentru care noi astăzi chiar am pregătit niște premii și am hotorât cu conducerea echipei ca în fiecare tur și retur să ne adresăm lor cu acest gest de recunoștință pentru faptul că vin duminică de duminică să susțină echipa, chiar dacă uneori mai șchiopătează și ei ca fotbaliștii noștri, dar suntem o comunitate unită în jurul acestui proiect și sper să mergem mai departe. Cât despre meciul cu Dorna Candrenilor voi fi prezent împreună cu toată familia mea, așa cum o fac de fiecare dată când am posibilitatea. Sunt cu soția și copiii mei alături de echipă trup și suflet. Pentru acel meci nu vreau decât să spun clar: trei puncte”, a declarat primarul orașului Dolhasca, Isachi Decebal

A fost un meci foarte echilibrat și disputat de ambele echipe. În acest început de campionat jocul nostru a avut de suferit și datorită faptului că din lotul nostru nu mai fac parte doi jucători importanți (Andrei Ciobanu și Dorel Ungureanu), însă, cu siguranță, vom reuși să ne reorganizăm și să evoluăm de la un meci la altul. Important este că astăzi ne-am atins obiectivul, acela de a câștiga cele trei puncte, acasă, în fața suporterilor noștri. Pentru meciul din deplasare de la Dorna Candreni, bineînțeles că ne dorim din nou victoria. Și asta nu doar pentru că dorim să ocupăm un loc mai bun cât și pentru că un joc bun al echipei aduce satisfacții jucătorilor și suporterilor, deopotrivă.”, a susținut după meci și delegatul echipei din Dolhasca, Nicolae Băcăințan

Un meci ce părea aparent ușor prin prisma faptului că am reușit să marcăm din primul minut. A căzut și golul doi foarte repede ceea ce ne-a  adus liniștea până la pauză. În repriza secundă am intrat mai relaxați crezând că e gata meciul și se pare că ne-am înșelat, pe o greșeală a noastră cei de la Pojorâta au reușit să marcheze și să le dăm speranțe că ne pot egala. A venit apoi golul trei, dar din păcate nu ne-am putut bucura prea mult, cei de la Pojorâta au reușit să reducă din diferență. Dacă pe prima repriză am dominat-o, cea de-a doua repriză a fost dominată de către cei de la FC Pojorâta la toate capitolele.”, a încheiat căpitanul Siretului Dolhasca, Constantin Ferariu.

EXPERIENȚA NOASTRĂ LA DOLHASCA

Cred că este cel mai lung articol pe care îl scriu în această ediție din cadrul proiectului ”Turul județului la fotbal”, în perioda imediat următoare sunt angrenat în alte proiecte și consider că este momentul ca să iau o pauză de odihnă, însă cu siguranță acest proiect va reveni în viitorul apropiat. Cât despre experiența de la Dolhasca, rămâne printre cele mai frumoase, conducerea clubului a reușit încă o dată să ne surpindă prin organizarea de care au dat dovadă. Însă doresc și pe această cale să transmit comunității din Dolhasca că nu a fost ultima dată când i-am vizitat și mă bucur enorm de mult că acest episod s-a bucurat de număr foarte mare de votanți, iar ei nu au renunțat și au votat până în ultima zi. Din cele patru vizite pe care le-am avut în orașul Dolhasca în cadrul acestui proiect am ajuns la o singură concluzie că ”Cine se aseamănă se adună”, cam așa este și cu comunitatea frumoasă pe care domnul primar, Isachi Decebal o administrează. Tot pe această cale, vreau să-i felicit încă o dată și pe Dan Liuță, Nicolae Băcăințan și Constantin Ferariu pentru eforturile pe care le fac pentru această comunitate, deoarece fotbalul este o activitate care îi unește pe oameni.

Așa cum am spus în rândurile de mai sus, ”Turul județului la fotbal” ia o pauză pentru o perioadă de timp, dar vă promitem că vom reveni alături de voi pentru a cunoaște noi jucători și noi echipe, dar și pentru a trăi și alte experiențe frumoase pe care să le povestim mai departe.

În final, le mulțumim pe această cale partenerilor noștri: Asociația Județeană de Fotbal Suceava, NEst TV Channel, GazetaSV.ro, Costi Solovăstru, Nicu Horodenciuc și duminicapetarla.ro.

REZUMATUL MECIULUI

Leave a Reply