Gloria Buzău – Bucovina Rădăuți, mâine de la ora 15:00

Derby-ul etapei se joacă mâine pe Stadionul “Gloria” din Buzău între echipele clasate pe locurile 2 și 3 în acest sezon de campionat și anume Gloria Buzău și Bucovina Rădăuți.

Bucovina Rădăuți vine după un egal făcut acasă cu Ceahlăul Piatra Neamț, meci care a fost dominat clar de rădăuțeni, dar în care neșansa şi-a făcut prezența şi a făcut ca scorul final să arate 0-0. Un lucru interesant din aceeași partidă a fost prezența președintelui Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, care a venit să-i vadă la treabă pe băieții lui Dorin Goian și Daniel Bălan. Rădăuțenii sunt neînvinşi de 5 etape și se află într-o formă excelentă în acest sezon pierzând doar 2 meciuri din cele 9 disputate până acum și aflându-se în acest moment pe locul 3, la mică diferență de Gloria Buzău, și de prim-clasata Oțelul Galați. Una dintre cele mai grele misiuni din acest sezon o are chiar mâine când întâlnește ocupanta locului 2, Gloria Buzău, echipă care se află în aceeași formă excelentă şi care după meciul câștigat săptămâna trecută cu Râmnicu Sărat, scor 4-2, a reușit să-i egaleze la puncte pe cei de la Oțelul, diferența locului ocupat în clasament făcând-o golaverajul.

Mâine, cele două echipe se vor duela de la ora 15:00 pe Stadionul “Gloria” din Buzău, atât Bucovina Rădăuți cât și Gloria Buzău sperând la obținerea maximului de puncte pentru a se apropia cât mai mult de locul 1, însă noi, sucevenii, le dorim succesul băieților noștri din Rădăuți.

Hai Bucovina!

Sursa foto: Cristian Plosceac

Articol scris de: Nicoleta Humă

Leave a Reply