O nouă etapă, un nou semi-eşec pentru Foresta

Foresta Suceava nu reușește să câștige nici această partidă, cu toate că a avut un adversar cât de cât accesibil.

Deși au avut un joc bun în meciul de ieri sucevenii nu au reușit să câștige, mergându-le prost chiar de la începutul partidei, când au fost nevoiți să joace 80+ de minute în 10. Folosit în premieră în postura de fundaş central, Alexandru Vremea vede în minutul 10 cartonașul roșu, îngreunându-le munca colegilor săi. Cu toate acestea, galben-verzii nu au făcut mare dramă și au jucat ofensiv, reușind să deschidă și scorul în minutul 68, atunci când Robert Martin a intrat în careu și a marcat cu un șut de la 14 metri, la colțul lung. Roata s-a întors în acest meci și dacă până acum sucevenii erau cei care egalau în ultimele minute ale meciului, de această dată ei au fost egalați în minutul 94. Când toată lumea credea că meciul este câștigat de către Foresta, Andrei Pavel comite un henț în propriul careu, dându-le ocazia buzoienilor de a egala, lucru care s-a și întâmplat. Astfel, galben-verzii, care în acest meci l-au avut pe bancă pe Florin Cristescu, se întorc acasă cu un singur punct, rămânând în continuare în căutarea victoriei și a unui nou antrenor.

În acest moment, Foresta Suceava se clasează pe poziția a 6-a, cu 31 de puncte, pregătindu-se sâmbătă, de la ora 17:00, să primească vizita echipei Sporting Lieşti.

Rezultatele etapei a XXII-a:

Marți, 9 aprilie, ora 17:00:

  • CSM Pașcani – Bucovina Rădăuți: 2-2
  • Ştiința Miroslava – FC Botoșani II: 2-0

Miercuri, 10 aprilie, ora 17:00:

  • Râmnicu Sărat – CSM Ceahlăul Piatra Neamț: 2-2
  • Sănătatea Darabani – Gloria Buzău: 0-6
  • Oțelul Galați – Şomuz Fălticeni: 0-1
  • Sporting Lieşti – CSM Focșani: 0-1
  • Metalul Buzău – Foresta Suceava: 1-1

KSE Târgu Secuiesc a stat.

Articol scris de: Nicoleta Humă

Sursa foto: Costi Solovăstru

Leave a Reply