”Turul județului la fotbal” va ajunge în acest weekend într-o altă locație

În această săptămână ”Turul județului la fotbal” a înregistrat un nou record de voturi, peste 1700 de persoane au decis locația din acest weekend. 

Dacă săptămâna trecută ne-am plâns de număur puțin de voturi, acum avem toate motivele să ne bucurăm. După un impact de 35.000 de persoane, peste 1.700 de persoane au decis locația pe care o vom vizita la finalul acestei săptămâni. Pentru că în acest moment foarte mulți dintre voi își doresc să afle situația clasamentului, nu am să mă ”întind” pe foarte multe rânduri cu acest articol.

Așadar, în această săptămână, în urma voturilor dumneavoastră, clasamentul arată astfel: 

  1. CSO Siretul Dolhasca – 743 de voturi
  2. Progresul Frătăuții Vechi – 568 de voturi
  3. Balada Ciprian Porumbescu – 355 de voturi
  4. Juniorul Suceava – 4 voturi
  5. Academica Gălănești – 2 voturi
  6. Releul Mihoveni – 1 vot

Au existat și câteva voturi multiple anulate, dar și voturi către echipe care nu mai au cum să participe în acest sezon în cadrul proiectului ”Turul județului la fotbal”.

Duminică vom fi prezenți începând cu ora 14:30 la Dolhasca pentru a urmări desfășurarea jocului dintre Siretul Dolhasca și Șomuzul Preutești, un derby local din Liga a IV-a. Așa cum v-am obișnuit, vom oferi celui mai bun jucător al meciului din cadrul echipei câștigătoare a episodului ”Turul județului la fotbal” o statuetă și o diplomă. Felicitări echipelor participante și numărului mare de susținători pe care l-au avut, ne dorim să ajungem la fiecare dintre voi în viitorul apropiat, știm că unii dintre voi vă doriți să fim prezenți la cele puternice jocuri pe care le disputați pe teren propriu, însă depinde tot de voi și de modul în care vă mobilizați.

Mulțumim pe această cale domnului președinte al AJF Suceava, Ciprian Anton pentru tot sprijinul pe care ni-l oferă în cadrul acestui proiect.

PS: Mobilizarea celor de la Siretul Dolhasca este de apreciat și de urmat, sperăm că o astfel de mobilizare să fie din partea tuturor românilor și pe 26 mai. 🙂

Leave a Reply